Doamna Sibiceanu-Mariţa Doina-Laura, prezintă lucrarea: “Semne mnemonice urme ale spiritului ancestral, metamorfozarea lor în pictură”.
Lucrarea este compusă din trei parţi:
- Prima parte este dedicată prezentării proiectului şi a documentării.
- Partea a doua cuprinde analize ale relaţiilor între mitologie şi artă, simbolurile, metafora plastică, semne şi semnificaţii, metamorfoza simbolurilor în semne plastice.
- Partea a treia, cuprine comentariul celor două expoziţii personale, prin prisma mesajului arhaic şi a semnului plastic.
Cercetarea are la bază reconstituirea unui spaţiu arhaic pe baza unor urme încă existente, ca vestigii a unei civilizaţii ancestrale, transfigurate în pictura personală, cu întrebarea cât se poate materializa din punct de vedere artistic, dimensiunea transcedentală a sentimentului trăit.
Proiectul este gândit pe două etape:
- Prima, de investigare şi documentare ale urmelor unui spaţiu arhaic;
- A doua, transformarea, transfigurarea simbolurilor şi semnelor, într-o mitologie proprie ca experienţă individuală exprimată în creaţia plastică proprie.
Cum se exprima autoarea: “Conceptul artistic creat pe pânză, ca traseu iniţiatic, decurge pe două planuri: cel al transfigurării picturale a simbolului arhaic în semn plastic, în virtutea formei ca metaforă plastică, a unui demers pesonal ca investigaţie artistică a exprimării eu-lui şi planul concret al documentării, ca urme ale memoriei ancestrale, relatate de fotografii, obiecte, ca mărturii ale artei populare, de amprentare a unor vestigii încă vii, culese din Ţara Oaşului, Maramureşul străvechi, Ţara Lăpuşului.”
În privinţa documentării sunt strânse imagini şi comentarii, icoane (“Fecioara cu pruncul”, “Înălţarea Domnului”), biserici ( Dobric, Plopiş, Rogoz), organizarea spaţiului interior, casa cu funcţiile sale, cimitirul, troiţele, stâlpii cu elemente de decoraţie. “Toate mărturiile adunate ca amprente ale unei lumi tradiţionale, omogenă ca dezvoltare şi bine conservată în ciuda intemperiilor istorice, îmi confirmă credinţa că acest tărâm mitic al nord-vestului ţării, rămâne în continuare un tărâm curat, al consolidării credinţei în valorile sacre ale culturii şi spaţiului românesc.” ( cit. lucrare) şi mai departe tot din lucrare: “Am adunat date, mărturii, amprente ale urmelor arheologice… ca o nevoie lăuntrică a redescoperirii propriei identităţi.”
Pictura ţărănească din biserica Sfinţii Arhangheli din Dobric-Lăpuş, a constituit o analiză mai în amănunt pentru lucrarea Doamnei Sibiceanu.
Cromatica, construcţia personajelor, modularea liniei, până la patina picturii primită de trecerea timpului, păstrarea doar a unor fragmente, au constituit surse pentru propria pictură.
Scena “Roata vieţii”, descoperită în această biserică, a deschis drumul spre o extindere a cercetării acestei scene. ( Biserica Larga-Lăpuş, până la mânăstirea Preobrajenski din Velico-Târnovo/ Bulgaria.
Capitolul doi se referă la simbolul arhaic şi semnul plastic, simboluri şi transimboluri fizice şi metafizice.
Sunt enumeraţi simboluri ale cailor (solari, caii Sfântului Ilie, caii mortuari) prezenţi în decoraţia arhitecturală a bisericii din Rogoz, apoi stâlpii, păsările, ferestrele sufletelor, labirintul, roata, luna.
“Etapele, reperele, căutările, ca preocupări în formularea propriului limbaj, ca limbaj al formelor, într-o perpetuă nevoie de şlefuire, de perfectare, în căutarea simplităţii, este drumul ca motivaţie, care generează nevoia de a desluşi în interiorul formei, fascinaţia vie a unui univers parcă încă neexplorat dar foarte incitant.” (citat lucrare)
Forma plastică dezvoltată prin studiu, prin transpunerea ei într-o formă metaforică cu conotaţii spirituale devine metaforă plastică.
Creaţia poate fi privită ca un act ritualic.
Libertatea de exprimare este un drum iniţiatic de permanentă căutare a sinelui.
Autoarea este fascinată de figura umană, omul în complexitatea şi frumuseţea lui lăuntrică, dar şi ca structură anatomică, pus în antiteză cu geometrismul abstract al artei populare.
Primordială pentru artistă este picturalitatea ca expresie plastică şi nevoia de armonie interioară, ca investigaţie personală.
Enumeră o serie de teme legate de preocupările artistice personale: “Orfeu”, “Analiză nocturnă”, “Nuda”, “Gravida”, “Adam şi Eva”, “Nectarie”, “Rugă”, “Poartă spre cer”, “Floare-lampă”, “Ursitoare”, prezentate în expoziţia personală “Repere” de la galeria Căminul Artei în iunie 2006.
Suportul pentru pictura Doamnei Sibiceanu este pânza, pânza ţărănească, ţesută în casă. Atribuie pânzei ţărăneşti o funcţie aparte în demersul artistic dar şi în cel conceptual, în instalaţiile expoziţiei personale de care vom vorbi mai jos.
Vede chiar în ţeserea pânzei un simbol al crucii prin dispunerea urzelii şi a bătăturii. Foloseşte pânza în expoziţii ca material al obiectelor create, costume populare şi ştergare, ca valuri pentru marcarea în cruce a spaţiului sacru, suprafaţă pentru înşiruirea de schiţe şi studii şi suport pentru pictură amintind de zugravii de subţire şi de pânza giulgiului.În general pentru autoare, pânza albă ţărănească reprezintă lumea albă. Vreau să amintesc de asemenea de porţiunile nepictate dintr-o serie de lucrări, unde acestea sunt puse într-o antiteză expresivă cu straturile compacte sau transparente ale zonelor pictate.
Elementul cheie al lucrării (tezei) este expoziţia personală “De la simbolul arhaic la semnul plastic”, eveniment ce s-a derulat între 13 şi 26 octombrie 2009, la Căminul Atrei parter, azi cunoscut ca Centrul Artelor Vizuale.
Copilăria autoarei petrecută în Ţara Oaşului, prin amintirea obiceiurilor şi a inventarului casnic şi cultic, redeşteaptă memoria ancestrală, a simbolurilor arhaice ce şi-au pierdut semnificaţia în lumea grăbită şi întortochiată de azi. Prin amintirile din copilărie, autoarea face o adevărată arheologie culturală, refăcând traseul simbolului arhaic spre semnul plastic actual.
Situl acestei arheologii este locuinţa ţărănească şi spaţiul sacru al bisericii din sat.
“Dispunerea scenografică a unor obiecte de cult sau chiar funcţionale cu conotaţii spirituale (pânze, scoarţe, ol, masa cu scaune, cămeşi, straiţa, structuri de lemn), picto-obiecte, fotografii, pânză pictată, schiţe după diferite structuri, proiecţii slide-show, text, toate însumând traseul căutărilor în creerea acestui concept artistic ca eveniment: “De la simbolul arhaic la semnul plastic”.
“Cheia de boltă a acestui întreg concept este “Roata vieţii”, simbol al ciclului vieţii individului, cu cele opt vârste, care menţionează starea spirituală a raportului între lumea cerească şi cea pământească, între viaţă şi moarte: naştere, botez, feciorie, apogeul vărstei, vârsta înţelepciunii, când constată că lumea materială este efemeră şi prin moarte, transcenderea lui la cele cereşti. De aceea lista de lucrări ca picturi, cuprine titluri precum: “Turnantă”, “Floare lampă”, “Fecoir”, “Călugăr”, “Iov”,”Ghilgameş”, “Mireasă”,”Hora’,”Giulgiu”,”Timp sacru”,”Pieta”,”Mărturie”,”Poarta trecerii”,”Troiţa”,’Urme”,”Pasărea de foc”, “Stâlp”, “Lupoaica”, toate fiind legate de nevoia individului de transcendere şi revenire în illo tempore, la o lume primară, arhaică. Regăsirea sinelui într-o lume a timpului originar, nevoia de unitate.” (cit. teză)
Arhitectura internă a spaţiului expoziţional a permis o instalare adecvată şi o parcurgere într-un sens anume a expoziţiei, creindu-se un traseu prin etapele fundamentale ale vieţii.
Frizele de pânză albă ţărănească, reprezentând lumea albă ca spaţiu metaforic, marcau drumul până în centru, în jurul unui axis mundi.
În general albul răzbate cum am mai spus şi mai înainte şi din ciclul de picturi, unde este suport pentru o gamă de culori vii, culorile primare: roşu, galben şi albastru.
De un interes aparte mi s-au părut cele trei autoportrete prezentate în expoziţie: “Turnantă”, “Autoportret cu muşcată” şi “Mireasă”. În toate trei, draperia brodată este în tandem cu portretul, văzut mai mult ca un detaliu.
Arhitectura galeriei, cu rotonda din centru, a ajutat la marcarea spaţiului sacru, purificat, marcat la intrare de stâlpi pictaţi. Tematica lucrărilor a fost şi ea adecvată acestui spaţiu: “Iov”, “Pieta”, “Fecior”, “Giulgiu”, “Fereastră”, “Urme”.
Apare de mai multe ori roata vieţii, ca “Timp sacru”, “Colacul miresii” sau “Hora solară”, o instalaţie cu patru costume oşeneşti, dispuse în jurul stâlpului central al galeriei.
“Ca impact al evenimentului creeat, am mizat pe memorarea sensului, ca eveniment expoziţional interactiv, de percepţie ca impact asupra unor lucruri încă vii ca vestigii, dar dependente de măsura înţelegerii noastre ca atitudine, dacă le lăsăm pe seama ignoranţei sau dacă realizăm că avem nevoie să le însuşim fiinţei noastre ca necesitate. Că printr-o restaurare culturală a valorilor tradiţionale, ne restaurăm propria identitate spirituală şi accesul la valorile universale.
În memoria ancestrală a copilăriei se sedimentează prima dimensiune a semnelor recognoscibile, identificate cu simbolurile primare ale primordialităţii.
Maturitatea creatoare, din perspectiva propriei investigaţii a sinelui, relevă o mitologie proprie de însuşire a valorilor transcedentale şi crearea unui propriu demers ca asumare a unui crez artistic asumat.” (citat lucrare)
Pe parcursul lecturii lucrării (tezei) apare de mai multe ori tripla întrebare, “Cine suntem?, De unde venim? şi Încotro ne îndreptăm?”.
Doamna Doina-Laura Mariţa-Sibiceanu are aproape un răspuns: “A te regăsi în actul creaţiei, devine mod de viaţă, punte de comunicare între entitatea spirituală a eului creator şi lumea ca univers deschis”, şi ca sublinierea mesajului expoziţional, “Credinţa că te poţi întoarce în timp la starea primordială a copilăriei, ca memorie ancestrală, prin intermediul propriei creaţii artistice, are ca motivaţie personală nostalgia revenirii ca mod de viaţă, undeva în regăsirea valorilor sacre a mediului arhaic, al rânduirii vieţii după modelul şi rigorile sacre ale tradiţiei, ca reper, a nevoii de regăsire ca armonie interioară, la echilibrul primordial.” (cit. teză)
Teza de doctorat a Doamnei Sibiceanu, este densă, cu o argumentare pertinentă a ideilor, conceptelor şi punctelor de vedere artistice, prezentate în ea. Lucrarea este amplu ilustată cu imagini de calitate atât în partea dedicată documentării, cât şi în priviinţa lucrărilor personale. Importantă este şi bibliografia selectivă.
Am convingerea că teza de doctorat a Doamnei Sibiceanu-Mariţa Doina-Laura, îndeplineşte toate condiţiile spre a fi susţinută public şi să fie atribuit Doamnei Sibiceanu titlul de Doctor în Arte Plastice şi Decorative cu nota maximă.
Coordonator de doctorat, 06 Decembrie 2010.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu